Parcul Padurice, unul dintre cele mai frumoase parcuri din Arad este cel din zona Podgoria care a fost modernizat de curand. Atestat acum mai bine de 180 de ani, parcul Padurice din inima Aradului, reminiscenta a padurii Ceala este unul dintre cele mai frumoase parcuri din vestul Romaniei. Parcul a fost creat datorita donatiei prefectului Aradului, baronul Orczy Lorincz, a unui teren impadurit de 8,5 ha, undeva prin anul 1834. Parcul include si un lac care a fost modernizat, prin fonduri europene, lucrarea fiind inaugurata pe 6 iunie 2012. In mijlocul lacului se afla o fantana arteziana muzicala care are un ansamblu cu un jet central cu inaltimea maxima de 30 metri.
In apropierea parcului se gaseste si Catedrala "Sfanta Treime", care este o catedrala ortodoxa, sediul scaunului arhiepiscopal al Arhiepiscopiei Aradului. Edificiul adaposteste, de asemenea, o parte din moastele Sfantului Ioan Gura de Aur. Piatra de temelie a noii catedrale episcopale, situata in cea mai aglomerata intersectie din centrul municipiului Arad, a fost pusa de Preasfintitul Parinte doctor Timotei Seviciu, Episcopul Aradului, Ienopolei, Halmagiului si Hunedoarei, la 24 noiembrie 1991. Inalta de 58 de metri, noua catedrala episcopala are o structura de rezistenta deosebita, intrucat are si un adapost antiatomic. Impunatoarea constructie ridicata in centrul Aradului este placata cu calcar de Podeni, iar soclul si scarile sunt din granit. Candelabre sunt din bronz masiv, aduse de la Salonic, iar iconostasul a fost executat la o fabrica de mobila din Arad. Clopotele masive au fost aduse de la prestigioasa fabrica Grass Mayer din Innsbruck, Austria, cu o experienta de peste 400 de ani.