Primele documente scrise care atesta existenta Cetatii Deznei dateaza din anul 1318. Importanta cea mai mare a inregistrat-o in secolele XVI-XVII, cand facea parte din sistemul de aparare a vestului Transilvaniei, mai ales dupa caderea, in 1566, a Ineului in mana turcilor.
Pierduta in 1574 si recucerita de ardeleni in 1596, Cetatea Dezna s-a aflat intre 1599 si 1601 in proprietatea lui Gaspar Kornis. Ea a disparut ca fortificatie in deceniile imediat urmatoare anului 1658, cand a fost recucerita de catre turci.
Cetatea Deznei este localizata pe dealul Ozoiu, inalt de aproximativ 400 de metri, iar accesul de face pe o serpentina. Asezarea este una strategica, chiar in centrul unui fost cnezat romanesc, dominand regiunea si calea de acces spre inima Muntilor Codru-Moma.
Structura cetatii contine cateva elemente arhitecturale specifice perioadei Renasterii, similare cu unele elemente ale Cetatii Soimos. Se presupune ca, ulterior, au mai fost adaugate noi randuri de ziduri pentru intarirea fortificatiei in punctele vulnerabile. Acestea au fost ridicate din piatra de stanca, apoi intarite cu piatra de rau si caramida acoperita cu un mortar foarte rezistent, la care s-a folosit varul de Agris.
Dezna se afla situata in Depresiunea Ineu-Gurahont, la poalele Muntilor Codru-Moma, la confluenta raului Moneasa cu raul Sebis, si reprezinta, prin cetatea ce inca strajuieste falnic, un punct de referinta al judetului Arad.